duminică, 22 decembrie 2013

PREMIUL A AJUNS LA ONESTI, LA CASTIGATORUL CONCURSULUI PHOTOTEAM: GEORGE DRAGOI!


Intr-o dupa-amiaza cetoasa de decembrie, George mi-a povestit cum a surprins imaginea premiata in cadrul concursului lansat de PhotoTeam - "Viata de caine".

"Mergeam cu fetita mea la plimbare, o tineam dupa gat, si tot dupa gat tineam si aparatul, cand am sesizat un copil al strazii, carand geamantanul dupa el, si asezandu-se pe trepte langa catel. Scena mi-a atras atentia si cu fetita mea dupa gat, m-am apropiat , m-am aplecat si am declansat. Nimic nu a fost regizat, totul a fost real si doar pentru o secunda!"

Un moment, doua suflete necunoscute care s-au regasit si un premiu pentru acest cadru sensibil! Si chiar pe treptele unde a fost surprinsa scena, am predat cu drag printul oferit de AME design pentru acest concurs.

Inca o data felicitari lui George Dragoi pentru fotografia castigatoare, ii multumim lui si tuturor participantilor la concurs pentru sustinere si participare, si va asteptam cu drag la urmatoarele teme concurs pe care le vom lansa!

FELICITARI DIN PARTEA ECHIPEI PHOTOTEAM!

Steps Back Home


Fotografie din seria "Merg, vad, declansez", Bucuresti, decembrie 2013

vineri, 20 decembrie 2013

Oliver Merce

Oliver Merce

Un nou coleg s-a alăturat de astăzi echipei PhotoTeam. Sau poate doi?
Să-i urăm bun venit și mult succes!

Câteva imagini de portofoliu aici.

luni, 16 decembrie 2013

Concurs FB - Viata de caine

Locul I - George Dragoi

Am ales fotografia lui George Dragoi pentru ca ea contrazice isteria din mass-media ce a urmat fiecarui incident in care au fost implicati caini ai strazii. Este frumos compusa, momentul a fost ideal surprins, de parca ar fi fost regizata.
Cornel Hlupina


Au fost cateva fotografii bune in acest concurs! Eu am ales drept preferata fotografia lui George Dragoi. Mi-a placut mult momentul surprins, apropierea tandra intre baietel si caine. Toate celelalte elemente ajuta subiectul principal, valiza de la picioare in forma de treapta si reclamele la companii aeriene. Chiar si planul indepartat ajuta la construirea povestii.
Felicitarile mele merg la fotograful GD precum si la toti fotografii din aceasta galerie de castigatori
Dan Moruzan


Andrei Weingold

Multe din imaginile propuse la tema dovedesc o sensibilitate si rezonanta cu subiectul fotografic propus, atat de dezbatut zilele acestea. Imaginea lui Andrei Weingold, care a fost preferata mea, m-a dus cu gandul la aceste suflete care se ataseaza neconditionat, neavand un stapan anume, dar dorind sa primeasca si ele putina atentie. Pozitia surprinsa de Andrei in imagine induce gandul unei supuneri, dar in acelasi timp si o impresie de joaca si dorinta de a fi placut. Omul insa, fara o anume identitate, trece mai departe in iuresul cotidian, fara a baga de seama dorinta de apropiere a micului suflet al strazii.
Mirela Momanu


Oliver Merce

Recunosc ca pentru alegerea fotografiei preferate nu am stat prea mult pe ganduri. A fost o alegere rapida, spontana si pur subiectiva. N-am tinut cont de niciun criteriu in afara unui impuls de moment, destul de convingator se pare si bazat cu siguranta pe propriile afecte neconstientizate insa in acea clipa. Uitasem ca pentru alegerea facuta va trebui sa pregatesc un text care sa-mi argumenteze decizia. Si uite asa acum am ajuns sa privesc cu ochi critici o fotografie, dar si o alegere personala pentru care caut o explicatie obiectiva si rationala. Pentru acest lucru am revazut metodic toate fotografiile inscrise in concurs. In cautarea unei explicatii pertinente si plauzibile am luat in considerare criterii clare precum aspectul tehnic, cromatica, compozitia, simbolistica, mesajul transmis si emotiile conexe. Am cautat cu atentie detaliul care sa justifice diferenta fata de restul fotografiilor, multe dintre fotografii fiind poate la fel de bune ca si cea preferata de mine. La o prima vedere, tehnica si cromatica folosite de Oliver nu deosebesc fotografia lui de alte fotografii din concurs, dar compozitia prezinta o diferenta notabila: triunghiul format de cele trei elemente principale (panoul publicitar, cainele si masina). Panoul publicitar si cainele formeaza baza triunghiului conferind greutate si dramatism cadrului, efect sustinut si de asocierea directa dintre cele doua elemente care, desi fac referire la un subiect comun, se gasesc totusi in antiteza unul fata de celalalt. Masina aflata cel mai probabil in mers, pozitionata in partea de sus a cadrului devine varful triunghiului aducand cu sine un plus de dinamism imaginii. Stalpii de telegraf si linia continua a marcajul stradal sunt liniile imaginare de legatura intre varfurile triunghiului amplificand tensiunea  si creand o corespondenta directa intre cele trei elemente. Daca parcurgem cu privirea fotografia in sensul acelor de ceasornic, putem identifica un fir narativ, un eventual scenariu comun de altfel vremurilor actuale. Avem prezent un mesaj al unei campanii publicitare de constientizare si responsabilizare a publicului in ceea ce priveste situatia cainilor fara stapani. Ne situam apoi intr-un context real al unei strazi obisnuite, circulate atat de masini, cat si de respectivii caini. Unim printr-o linie dreapta si bine definita doua elemente aflate fiecare in parte in doua zone cheie ale unei fotografii: o masina in dreapta sus, in zona maxima de forta si actiune si un caine probabil fara suflare in zona moarta si fara continuitate.
Dar sa revenim totusi pe drumul de cautare a deciziei pentru alegerea fotografiei preferate! Sa va spun mai bine despre una din cele mai mari slabiciuni a mea din copilarie: frica si parerea de rau pentru caini si pisici calcati de masini, fie ei cunoscuti sau necunoscuti. Imi amintesc amuzata de obiceiul meu de a ma opri brusc in loc de fiecare data cand vedeam un caine sau o pisica traversand strada, de modul in care aproape ca imi tineam respiratia pana ii vedeam teferi pe partea cealalta a strazii. Poate ca vroiam sa opresc masina sau poate timpul…. Timpul insa a trecut, dar ramasite ale micii mele slabiciuni au ramas. Prietenii mei soferi stiu unde e mana mea dreapta cand in mers prin fata masinii traverseaza strada un caine sau o pisica: e prinsa cu forta de manerul de sus al scaunul din dreapta, ajunsa acolo brusc dintr-un impuls de moment… dintr-o decizie la fel de rapida, spontana si pur subiectiva ca in cazul alegerii fotografiei lui Oliver.
Multumesc Oliver pentru plimbarea facuta pe o strada plina cu amintiri, emotii si preferinte!
Eli Driu

Fotograful George Dragoi va primi un print al fotografiei castigatoare, print executat cu maiestrie de AME Design.

marți, 10 decembrie 2013

La Mulți Ani, Mirela!




Să-ți dea Dumnezeu numai zâmbet și bună dispoziție, sănătate și tot ce-ți dorești!!!

luni, 2 decembrie 2013

Broken


De ceva vreme ma gandesc la un proiect: "multiple exposure in street photography", cu imagini obtinute direct din aparat. Ceea ce inseamna ca fiecare cadru ar trebui gandit dinainte sau macar "imaginat" ca rezultat final inainte de a doua, respectiv a treia declansare, intrucat imaginile se suprapun direct in aparat, fara nicio alta posibilitate de modificare ulterioara.

Dar raman blocata in cateva intrebari: este acceptabila metoda pentru fotografia de strada sau este doar un artificiu pentru a obtine imagini de un mai mare impact?
Daca este acceptabila, ce ar aduce in plus acestui gen, al fotografiei de strada, comparativ cu o imagine surprinsa in mod clasic?
Daca nu este acceptabila, in ce gen s-ar incadra, tinand cont de faptul ca orice imagine obtinuta in acest mod ar fi susceptibila de obtinere si in programe de post editare?

Intrebari necesare dar nu suficiente pentru a demara acest proiect...


Generation M


Fotografie din seria "Merg, vad, declansez", decembrie 2013, Londra, Marea Britanie

luni, 25 noiembrie 2013

Ziua Fotografiei de Stradă

ZFS 2013 
Afișul evenimentului

Astăzi s-a dat startul la concursul anual ZFS.
Pentru cine e interesat, pentru ce-i ce doresc confirmări și, nu în ultimul rând, pentru cei cărora le fac cu ochiul premiile oferite de Olympus Romania.
Succes tuturor!

duminică, 24 noiembrie 2013

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

joi, 21 noiembrie 2013

Women Stuff





Fotografii din seria "Merg, vad, declansez", noiembrie 2013, Londra

FDM # 7


Seria intalnirilor de miercuri continua, desi de acum ne cam retragem la caldurica, savurand un ceai sau o ciocolata calda. Cum lumina a trecut si ea la ora de iarna, ne mai ramane doar uitatul in vitrine...dar nu dezvalui mai multe acum, revin maine :)

duminică, 17 noiembrie 2013

La Multi Ani, Eli !!!


La Multi Ani , Eli !!

A mai trecut un an in care am batut strazile in lung si lat cautand cea mai buna lumina, cele mai dinamice cadre si cele mai indraznete unghiuri :) de le-am gasit sau nu, nu stim daca mai conteaza, dar au ramas clipele furmoase, petrecute impreuna, in care am ras si am facut pasi de balet in mijlocul unei iesiri foto, am stat la o cafeluta palmand o tigara fina, am dezbatut cate in luna si in stele si...am sarbatorit prietenia!!!

Fie ca din ce in ce mai multi ani frumosi sa ai, cu bucurii si impliniri, si clipe de neuitat alaturi de noi, in echipa PhotoTeam !!

Foto credit: Dan Moruzan


joi, 14 noiembrie 2013

Salonul Fotografului Român - editia I - 2014




   Salonul fotografului român este deschis tuturor fotografilor amatori și profesioniști. Este organizat de firma AME design și se desfășoară în cadrul Festivalului ”Săptămâna Fotografiei în România”, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România. Vernisajul  (17 ianuarie 2014, ora 18) și expoziția se vor desfășura în sala de expoziție Constantin Brâncuși din Palatul Parlamentului.

 Mai multe detalii aici.

Don't Look Back


Sofia #9

Sofia #9, 11/2013